duminică, 18 decembrie 2011

Ciuboţica-cucului de munte (Primula elatior)

Tulpina pîslos-păroasâ, lipsită de frunze, înaltă de 10—20 cm. Frunzele sînt aşezate la baza tulpinii, ovale sau alungit-ovale, treptat îngustate spre bază încreţite. Florile cu codiţe scurte sînt aşezate în mănunchi la vîrful tulpinii, o corolă în formă de pîlnie, cu un tub şi cinci diviziuni întinse şi puţin concav de un galben-deschis ca de pucioasă. În mijloc, la gîtul tubului au un inel portocaliu.
Înfloreşte în aprilie-iunie.
Creşte la margini de pădure, pe vîlcele cu buruienişuri, printre tufărişurile de jnepeni şi anin verde. Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi.
(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)







2 comentarii: