duminică, 6 octombrie 2013

Cetatea Rupea

Cetatea Rupea este unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, primele semne de așezări omenești datând din paleotic si neoliticul timpuriu (5.500-3.500 î.H.). Prima atestare documentară datează din anul 1324 când sașii răsculați împotriva regelui Carol Robert, al Ungariei s-au refugiat în interiorul cetății, Castrum Kuholm. Numele de Kuholom face referire la roca pe care a fost ridicata: bazaltul. Documente din secolul al XV-lea menționează cetatea ca fiind un important centru comercial și meșteșugăresc, cu 12 bresle. Cetatea a servit de-a lungul timpului ca fortificație dar și refugiu pentru populația ce locuia dealurile și valea din împrejurimi, așezarea ei fiind strategică: la îmbinarea drumurilor ce făceau legătura între Transilvania, Moldova și Țara Românească prin pasurile sud-estice.
Cetatea Rupea, ridicatǎ pe Dealul Cohalmului, dominând de sus orașul, a fost construitǎ și extinsǎ în secolele al XIV-lea– al XVII-lea, ca cetate și refugiu pentru satele din împrejurimi. Curtinele formează 4 incinte, fiind întărite din loc în loc cu turnuri poligonale, circulația fiind controlatǎ de mai multe porți interioare care compartimenteazǎ ansamblul fortificat. Incinta centralǎ este prevăzută cu un reduit și cu o capelă.
În vremea dacilor, pe aceste locuri a fost ridicată dava cunoscută sub numele de Rumidava sau Ramidava (după diversele izvoare istorice); cucerită de romani, cetatea Rumidava devine castrul roman Rupes ("stancă" sau "piatră"). Numele roman fiind cel mai probabil legat de faptul ca cetatea este construită pe un masiv de bazalt. Numele roman a dat și numele localității de astăzi, formată în jurul dealului: Rupea.
Castrul roman Rupes făcea parte din centura de fortificații romane pentru apărarea zonei comerciale și a rutelor ce legau Valea Târnavelor, Valea Oltului, Râșnov și Hoghiz.
Mai târziu, pe vestigiile dacice se formează localitatea prefeudală: prin construirea cetății de sus, în secolul X-XIII, și cea medievală, ulterior, prin construirea cetății de mijloc și de jos, începând din secolul al XIV-lea. Între anii 1432 - 1437, cetatea a fost atacată și jefuită de către turci, pentru ca mai târziu, în anul 1643, să fie părăsită, după ce un incendiu devastator a transformat-o în ruine. La sfârșitul aceluiași secol, sașii revin în cetate, pentru a se refugia. De această dată, cetatea va fi predată armatelor habsburgice fără rezisteță armată.
În 1716, zidurile cetății au folosit drept refugiu supraviețuitorilor epidemiei de ciumă, izbucnită în localitatea de lângă cetate. Cetatea a fost abandonată definitiv în anul 1790, în urma unei furtuni puternice care i-a distrus acoperișul. De atunci, cetatea este lăsată in paragină, deși localitatea Rupea a devenit în perioada interbelică un puternic centru cultural săsesc.
(sursa: wikipedia.org






































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu