joi, 10 octombrie 2013

Cetatea Sighișoara

Cetatea Sighișoara este centrul istoric vechi al municipiului Sighișoara, județul Mureș, România.
Construit în secolul XII de coloniștii sași sub denumirea latină Castrum Sex și păstrat în mod aproape neschimbat până astăzi, ea este locuită și în prezent. În 1999 cetatea a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Cetatea este amplasată pe malul sudic al râului Târnava Mare, pe o coastă de deal lungă de 850 m, pe două terase: terasa de jos, Dealul Cetății, se află la o altitudine de 350 m p.n.m (ca. 30 m mai sus de Orașul de Jos), iar terasa de sus, Dealul Școlii, la o altitudine de 429 m (ca 49 m mai sus de terasa de jos).
Popularea Dealului Cetății a avut loc în jurul Bisericii Cetății, a cărei construcție a fost începută la sfârșitul secolului al XII-lea. Tot lângă Biserica Cetății a funcționat și prima școală din Sighișoara (menționată documentar în 1522).
O altă școală a fost construită în 1607 pe deal, iar în 1619 a fost construită lângă aceasta școala nouă. Scara acoperită, inițial cu 300 de trepte, a fost construită în 1642.
Cetatea este înconjurată de un zid de 930 m a cărui înălțime inițială era de ca. 4m. Ulterior, înălțimea zidului a fost mărită în unele locuri până la 14 m. Zidul a fost construit între secolele al XIV-al și al XVII-lea ca protecție împotriva atacurilor turcești. Zidul avea 14 turnuri, din care 9 se păstrează până în ziua de azi. Turnurile funcționau ca sedii ale diferitelor bresle meșteșugărești.
(sursa: wikipedia.org)





































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu