Vîrteju-pămîntului (Pedicularis verticillata)

Plantă din familia Scropbuiariofetu, cu tulpina dreaptă, înaltă de 5—10 cm. Frunzele lunguieţe, spintecate în mai multe segmente scurte, ovale, rotunjite, minim dinţate, înşirate de o parte şi de alta a axului; cele de pe tulpină stau cîte trei-patru la acelaşi nivel împrejurul tulpinii. Florile de un roşu-carmin, pătate cu purpuriu, aşezate în spic des la vîrful tulpinii, au un caliciu umflat, cu peri aspri şi o corolă formată din două buze dintre care cea de sus îngustă şi arcuită în formă de cască iar cea de jos aproape plană, spintecată în trei şi aşezată oblic.
Înfloreşte în iunie-august.
Creşte prin pajişti, tufărişuri de smirdar, locuri pietroase.
Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi.
Vîrteju-pămîntului este o plantă «semiparazită», adică se hrăneşte atît prin propriile sale mijloace, dar şi pe seama altor plante. Rădăcinile ei prezintă nişte organe sugătoare care se fixează pe rădăcinile plantelor vecine, de preferinţă ale unor specii de ierburi, cu ajutorul cărora suge apa şi sărurile minerale nutritive direct din rădăcinile plantelor parazitate care astfel suferă din lipsi de apă şi hrană minerală.
Aşa se explici de ce planta noastră, care nu este cîtuşi de puţin înzestraţi pentru lupta contra uscăciunii şi care se ofileşte imediat după ce e smulsa din pămînt, poate vegeta bine şi în locuri foarte uscate.
Buza inferioară a florii serveşte ca loc de aterizare pentru bondarii care vizitează florile în căutarea nectarului şi care fac polenizarea. În momentul cînd se aşază bondarul, buza ia o poziţie oblică, dînd posibilitatea insectei să-şi introducă cu uşurinţă capul (care este puţin mai lat decît înalt), fără a-şi suci corpul, în tubul îngust al corolei.

(sursa: Flori din muntii nostri -Al.Beldie)