luni, 10 iulie 2017

Floarea pastelui (Anemone nemorosa)

In functie de zona, popular i se mai spune: păscuță, păștiță, găinuşă, oiță, floarea-oștilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului sau pâinea-paștelui. Floare este cunoscuta din vechime si se pare ca numele de floarea-vantului, ca si cel de anemona, care este de fapt numele genului caruia ii apartine, nu este intamplator si ca i-a fost dat de greci, in limba greaca „άνεμος” (anemos) insemnand vant. Un naturalist care a studiat planta timp de peste 30 de ani, a observat ca floarea-Pastelui nu infloreste mai devreme de 16 martie dar nici mai tarziu de 22 aprilie, perioada care corespunde postului Pastelui, de cele mai multe ori.
Este o planta ierboasa perena, originara din Europa si face parte din familia Ranunculaceae. Infloreste primavara devreme, in paduri si pe margini de liziere, de la campie si pana la munte. O intalnim cu precadere in zonele cu sol umed dar drenat, usor acid. Se intinde in palcuri pe zone mari si poate fi usor recunoscuta dupa florile albe si dupa frunzele impartite in trei segmente. Este o planta de talie mica, abia atinge 10-15 cm inaltime. Tulpina este neramificata si pe ea, sub floare, se gaseste un cerc (involucru) format din 3 bractee. Ce este interesant la aceasta planta este faptul ca nu are petale adevarate, ceea ce noi am fi tentati sa numim petale fiind de fapt sepale modificate. Acest aspect il intalnim si la alte anemone. Florile se deschid la soare, dar la caderea noptii si in zilele ploioase se inchid. Rizomii se gasesc la mica adancime in pamant. La inceputul verii planta intra in repaus dar va reapare din rizomi in primavara urmatoare.
Pe cat este de delicata floarea, pe atat de periculoasa este planta in intregime, daca este consumata sau utilizata in stare proaspata. La fel ca aproape toate plantele ce fac parte din familia Ranunculaceae, si aceasta contine substante toxice care pot provoca contractii musculare, colici, tulburari ale functiei respiratorii si cardiace, iritatii ale pielii. Instinctiv, nici animalele nu consuma aceste plante. Desi in trecut era folosita impotriva durerilor dentare, paraliziei sau reumatismului, toxinele pe care le contine nu o recomanda ca o planta de leac, sau se poate folosi dar cu precautie.
 








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu